EMC

In conformitate cu prevederile art. 510 al. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 95/ 2006, în vederea creşterii gradului de pregatire profesională şi asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor medico-dentare, medicii dentişti sunt obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie medicală continuă şi informare în domeniul ştiinţelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de Colegiul Medicilor Dentişti din România

Medicii dentişti care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educaţie medicală continuă, stabilit de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România, sunt suspendaţi din exercitarea profesiei până la realizarea numărului de credite respectiv.

Educaţia medicală continuă reprezintă totalitatea activităţilor de pregătire teoretică şi practică desfăşurate de medicii dentişti în vederea îmbunătăţirii nivelului de cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini profesionale, în scopul creşterii calitătii şi performanţei activităţii în domeniul medico-dentar.

Managementul activităţilor de EMC este realizat de Colegiul Medicilor Dentişti din România prin Programul naţional de educaţie medicală continuă.

 

DECIZIE Nr. 58/ 19.11.2011 privind organizarea sistemului de educatie medicala continua pentru medicii dentisti si pentru aprobarea Regulamentului de educatie medicala continua al Colegiului Medicilor Dentisti din Romania

Anexa_II_Dosar_de_acreditare/reacreditare_a_furnizorilor_de_EMC.doc

Anexa_III_Cerere_de_creditare_a_formelor_de_EMC.doc

Anexa_IV_Aviz_de_principiu_al_creditarii_formei_de_EMC .doc

Anexa_V_Fisa_publicatiei.doc

Anexa_VI_Fisa_profesionala_a_medicului_dentist.doc